El

El

luni, 28 noiembrie 2011

Nostalgie

Nu prea am avut astăzi o zi bună, am fost ca o bombă cu ceas, noroc că plictiseala acţionează ca un calmant care omoară nervul. În fine, nu am chef să vă povestesc toate căcaturile prin care am trecut azi. Scopul postării e simplu: până mai adineauri Manu se întreţinea pe Facebook cu un fost amic. Spun fost pentru că nu am ţinut legătura de când ne-am mutat din Moacşa în Sepsi. Într-un fel chiar regret. Dar ştii cum e: a life without regrets ain't a life worth living, pe deviza asta o să merg de-acuma. Revin la subiect: văzând câteva dintre fotografiile cu el, era să nu îl recunosc. Şmecheraşul cu pantaloni largi şi părul lung şi slinos care mă tachina tot timpul s-a metamorfozat într-un tip foarte atrăgător şi carismatic. 

Îmi amintesc că în serile lungi de vară ne adunam într-un loc strategic şi jucam până la epuizare "Şapte pietre". În unele dăţi jucau cu noi şi tineri adulţi, just for the fun of it. Alţii stăteau şi doar ne priveau alergătura, enervările puerile, încercările de insulte, bucuriile unei victorii sau oftica, apoi risipirea tuturor când se auzea de pretutindeni chemarea la masă. Pe-atunci nu ştiam de munţii de probleme, de stresul de persoană adultă responsabilă etc. Atunci cel mai grav era când pierdeai un joc sau când nu ştiai lecţia la biologie.

Îmi plăcea că era un obicei foarte fain ca atunci când te întâlneai cu cineva pe drum salutai şi te şi pupai cu persoana respectivă, imagine that! Era raiul pe pământ. Pe-atunci voiam să mă întâlnesc cu fratele persoanei mai sus menţionate, acum cred că aş vrea să mă întâlnesc cu el :P 

Ideea postării era că trecerea timpului afectează totul, de la aparenţele fizice la cele mentale. Sper să nu uit persoanele care mi-au făcut copilăria mai bună, mai fericită. De aceea, Lulu va rămâne în mintea mea într-o buclă temporală, cu pantalonii lui largi, cu părul lung şi slinos, cu umorul de toate zilele şi cu privirea lui de ciocolată. Clişeic, ştiu, dar chiar avea ochi mişto. 

Rememorând prieteni de demult, [prieteni adevăraţi adică] Lady Amethyst.


0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu