Memories

Trebuie să vă mărturisesc un lucru, şi anume că nu sunt fanul numero uno al acestei sărbători, dar tot e un prilej de a te reuni cu familia şi de  a-ţi îmbunătăţi condiţia financiară. Deci, colinde pe sistem să tot fie! Dar nu voiam să vă stric imaginea perfectă despre Crăciun pe care o aveţi datorită îndoctrinării creştine, ci voiam să scriu până nu uit despre nişte secvenţe din viaţa mea petrecute cu sau în preajma sărbătorilor. Da, chiar şi eu devin nostalgică în perioada asta! :P 

Într-unul din anii trecuţi îmi amintesc că am stat cu Radu în faţa blocului la taclale ore întregi, deşi eram bocnă amândoi, iar eu mai aveam şi oră de intrat în casă. Ideea e că ai mei dormeau duşi şi nu au ştiut că am intrat în casă târziu. Şi a fost amuzant să mă duc şi să îmi procur mâncare tiptil, numai la lumina instalaţiei din bucătărie, care era în stadiul în care ba se aprindea, ba se stingea. Apoi am intrat pe mess şi am mai stat încă nu ştiu cât timp cu Radu vizionând nişte filmuleţe reclamă la BMW... foaaaarte amuzante!

Foarte multe momente le-am petrecut cu one of my best friends from the whole universe aka Diabet, fie prin cafenele (forever alone style), fie acasă la ea cu familia ei. Îmi sare în minte o scenă în care Nuşa, respectiv mama geniului, mă îmbie cu nuş ce fel de rechin afumat. Eu mă uit panicată la ea în timp ce Diabet îmi dă coate pe sub masă cu traducerea: "Să nu te pună Dracu'!" Neputând refuza oferta gazdei cedez şi înfulec bucăţica. La primul contact cu papilele mele gustative mă uit cine este persoana nefericită situată paralel cu mine la masă pe faţa căreia ar putea ateriza bucata nefericită molfăită de mine. Diabet îmi şopteşte să înghit rapid şi să sting cu prima chestie pe care pot pune mâna. Zis şi făcut, deşi am avut impresia că am înghiţit o moluscă putrezită. Primul pahar pe care l-am înhăţat a fost tequila parcă. Nu mai ştiu sigur. Cert e că în mintea mea a rămas întipărită expresia contradictorie de pe chipul lui Diabet, care nu ştia dacă să mă compătimească sau să cadă pe sub masă de râs şi expresia de pe chipul tatălui lui Diabet, care asistase la scena de mai sus ca la cinema şi se tăvălea pe jos de râs... mintal.

La Moacşa am de asemenea nişte amintiri mişto de tot, fie la săniuş, unde nu puţine au fost clipele în care era cât pe ce să intrăm în copaci, fie la hoinărit pe câmpuri prin zăpada neatinsă de nimeni. Dar ce ştiam pe-atunci?

Lady Amethyst.