Încă şap7e zile.

Adică o săptămână. Şi apoi vine sesiunea propriu-zisă, dar eu nu mă gândesc atât de departe. Trăiesc numai pentru a supravieţui următoarei săptămâni şi apoi... vedem. Cert e că săptămâna asta a fost horror. Nu ştiu dacă a fost mai rău că am fost sub o presiune incredibilă, sau dacă am primit două lucrări care vor reprezenta jumătate din nota finală, eu măcelărind pe-acolo propoziţii şi reglementări din noul DOOM, sau dacă am stat la facultate de la opt dimineaţa la opt seara, pentru ca de la şase la opt să dăm şi examen. Să nu mai menţionez de faptul că stomacul meu nu a ţinut cu mine deloc pe tot parcursul săptămânii, astfel că am mâncat mai deloc. Creierul a dat şi el semne de epuizare, dar nu prea a avut de ales, aşa că ţin să cer scuze tuturor celor care au vorbit cu mine săptămâna asta şi am sunat ca un zombilic.

Dar e weekend şi azi am reuşit să ajung la zi cu serialele mele, copilaşii mei dragi, care mă fac să uit de tot, de toţi şi de toate. Voiam să fac o recomandare de film, by the way. Dar atenţie! Recomandarea e pentru cei ca mine aşa, mai damaged şi looking to feel numb. E vorba despre "La piel que habito", în regia maestrului Almodovar. Ce pot să vă spun decât că filmul ăsta mi-a anesteziat trăirile de orice fel. Mi-a plăcut foarte mult. Şi da, e un film fucked up pentru persoane fucked up. Deci, dacă ai văzut "Transamerica" şi ţi-a plăcut, go ahead. 

Ţin să-i mulţumesc Anei pentru cadoul de Crăciun, care mi-a ameliorat ziua groaznică de miercuri, respectiv romanul nou al profului nostru de engleză de anul trecut, prof. Florin Irimia. Şi ţin să o informez de asemenea că în această seară minunată am inaugurat paharul de la ea pe care l-am botezat glorios Leto. Din mai multe motive, da? Deci no comment. 

Fucked up, Lady Amethyst.

P.S: "Eşti aşa... sexy şi... feisty!"